Vom juca la Europene cu Franța, Albania 1 și Albania 2! Nu mai puțin de cinci elvețieni sunt, de fapt, albanezi. „Cenușăreasa” Grupei A vrea calificarea în „optimi”

Vom juca la Europene cu Franța, Albania 1 și Albania 2! Nu mai puțin de cinci elvețieni sunt, de fapt, albanezi.
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a reușit să evite o grupă cu două echipe britanice, dar a nimerit într-una în care va întâlni Albania 1 și o selecționată elvețiano-albaneză!

În naționala Elveției joacă acum Granit Xhaka, Behrami, Dzemaili, Shaqiri și Mehmedi, toți fotbaliști cu origini albaneze – chiar dacă din Kosovo. Ba, mai mult decât atât, interesant este că frații Taulant Xhaka și Granit Xhaka se vor întâlni ca adversari sâmbătă, 11 iunie, la Lens, în meciul direct Albania – Elveția.

Granit Xhaka (23 de ani) s-a născut la Basel, în Elveția, dar părinții sunt din Kosovo. Ottmar Hitzfeld l-a comparat, în urmă cu ani, cu Schiweinsteiger, dar Xhaka – elvețianul s-a făcut remarcat prin inteligența sa deosebită și prin pasiunea pentru știință. Fratele său, Taulant Ragip Xhaka (24 de ani), s-a născut tot la Basel, dar a ales să joace pentru naționala Albaniei.

Valon Behrami (30 de ani) s-a născut la Titova Mitrovica, în Kosovo, și a strâns deja 50 de selecții pentru naționala Elveției, cu care a jucat deja la trei Cupe Mondiale de la debutul său, în 2005.

Blerim Dzemaili (29 de ani) s-a născut la Tetovo, în Iugoslavia, dar este, de asemenea, un vechi component al naționalei Elveției, pentru care a debutat în 2006 și cu care a jucat la Mondialele din 2006 și 2014.

Spectaculosul Xherdan Shaqiri (24 de ani), poreclit „Messi al Alpilor”, s-a născut tot în Iugoslavia, la Gjilan, însă a debutat în 2010 pentru Elveția, cu care a jucat la Mondialele din 2010 și 2014.

Admir Mehmedi (24 de ani) s-a născut la Gostivar, în – pe atunci – republica Macedoniei din Iugoslavia, dar din părinți albanezi care au și emigrat în Elveția pe când el avea doar doi ani.

Albania și combinata elvețiano-kosovară se întâlnesc a doua zi după Franța-România

Totuși, trebuie să notăm că temerile față de o posibilă înțelegere de salon între acești jucători cu origini comune din cele două echipe sunt destul de limitate, pentru că Albania – Elveția se va juca în chiar prima etapă, când nu se va ști cine de ce are nevoie pentru calificare.

Nu este deloc ridicol să discutăm despre astfel de posibile socoteli deoarece, de-a lungul timpului, au fost cazuri numeroase în care unele echipe s-au înțeles pentru a elimina o a treia. A fost cazul în 1982, la Mondiale, când RF Germania a învins Austria cu 1-0, exact rezultatul cu care cele două s-au calificat și au trimis acasă Algeria. În preliminariile pentru Mondialele din 1986, chiar România a fost victima unui joc de culise în ultimul meci, când Anglia și Irlanda de Nord au remizat, 0-0 pe Wembley, după ce n-au tras niciun șut pe poartă, pentru a se califica la braț la turneul final.
În 2004, la Europenele din Portugalia, Suedia și Danemarca au făcut un blat vizibil de pe lună, scor 2-2, pentru a elimina Italia din grupă.

Selecționerul Albaniei: „Am pierdut cu România acum ceva vreme, dar multe lucruri s-au schimbat de atunci”

Este interesant, în același timp, aplombul pe care debutanții albanezi îl au la acest turneu final. Sokol Cikalleshi, atacant în naționala Albaniei, spune că obiectivul echipei sale este clasarea între primele două locuri în Grupa A: „Chiar dacă toată lumea spune că Franța și Elveția sunt favoritele grupei, România trebuie respectată. Totuși, nu ne e frică de România și nu ne gândim la locul 3. Misiunea noastră este să terminăm pe unul din primele două locuri din grupă. România e principala noastră adversară și credem că e una accesibilă”.

Selecționerul Albaniei, Giovanni De Biasi, este ceva mai prudent: „Avem Franța, care e gazdă, iar celelalte două echipe se vor bate pentru locul 2. Noi vom încerca să ne bucurăm de această experiență și să dăm pe teren tot spiritul și toate calitățile noastre. Avem o echipă tânără cu fotbaliști care joacă de ceva vreme împreună. Sper că vom face niște lucruri interesante la acest Euro. Am jucat contra României acum ceva vreme, am pierdut, însă multe lucruri s-au schimbat de atunci. Vom face tot posibilul să câștigăm”.

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×